Ștefan Stoica, președinte al PNL Dolj: O susținem pe Elena Lasconi pentru că avem nevoie de o Românie europeană, a cărei voce să fie ascultată și respectată

Biroul Permanent Național al PNL s-a reunit astăzi și a reconfirmat noua conducere interimară a partidului.  De asemenea, forul de conducere al PNL a validat susținerea necondiționată a Elenei Lasconi în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Așa cum a spus președintele PNL Ilie Bolojan: „PNL este un partid responsabil, care susţine parcursul pro-european al României. Le recomandăm şi îi rugăm pe alegătorii noştri să participe duminică la vot, iar cei care au încredere în noi să voteze cu doamna Elena Lasconi. PNL nu va juca la două capete. E o chestiune de respect și pentru țara noastră, și pentru alegătorii noștri, să le spunem care este poziția partidului”

Pe 8 decembrie avem de făcut o alegere foarte simplă – dorim să rămânem în UE și NATO sau dorim să ne întoarcem spre Est?

Sprijinul pentru Elena Lasconi înseamnă un sprijin pentru ca România să rămână în zona care îi asigură securitatea națională și resursele necesare dezvoltării.

De la aderarea la UE, România a primit peste 95 de miliarde de euro și a contribuit la bugetul Uniunii cu 35 de miliarde. Pentru fiecare euro pe care l-am dat, am primit înapoi alți 3.

De asemenea, din 2007, data aderării la UE, salariul minim a crescut în România de la 114 euro, la 610 euro, iar salariul mediu de la 325 de euro la 1.200 de euro.

În Oltenia, în Dolj și în Craiova, fondurile europene au fost utilizate pentru numeroase investiții semnificative, axate pe infrastructură, dezvoltare urbană, turism, energie și patrimoniu cultural. De la Drumul Expres Craiova – Pitești, la reabilitarea a numeroase clădiri de patrimoniu, de la investiții în mediul rural, la bani pentru IMM-uri, fondurile europene ne-au asigurat dezvoltarea.

De la 1 ianuarie, România va intra în spațiul Schengen și cu frontierele terestre, iar SUA urmează să ridice vizele pentru țara noastră.

Sunt lucruri pe care nu avem voie să le pierdem și, de aceea, o susținem pe Elena Lasconi pentru că avem nevoie de o Românie europeană, a cărei voce să fie ascultată și respectată!

Deputat Ștefan Stoica
Președinte PNL Dolj