(FOTO) Piață agroalimentară la standard european, din 16 decembrie

Doljenii se vor putea aproviziona, din 16 decembrie, într-o piață agroalimentară modernă, de fapt – un mall de profil construit, la Craiova, într-un sistem inovator, cu facilități la nivel european.
Situat pe bulevardul Nicolae Romanescu, nr.220, în zona Făcăi, obiectivul – un produs integral privat, întins pe o suprafață de 18.000 de metri pătrați, oferă 16 hale de comercializare produse agroalimentare, două restaurante, carmangerie, cafenea, farmacie fitosanitară, magazin general non-stop, peste 300 de locuri de parcare destinate clienţilor, 82 de locuri de parcare pentru dubele producătorilor locali, dar şi 15 locuri de vânzare pentru tiruri.
Potrivit dezvoltatorilor
Complex Gloria Residence, proiectul inițial pentru amenajarea zonei a fost unul rezidențial, însă, după anunțarea deciziei de închidere a Târgului Municipal din Craiova, din strada Dimitrie Gerota, a fost aleasă varianta unui răspuns la nevoile comercianţilor care vor rămâne în scurt timp fără posibilitatea de a-și mai vinde mărfurile.
Asta, în ciuda faptului că o astfel de alegere necesita eforturi uriașe pentrru realizarea în timp record a complexului agroalimentar: 45 de zile!

Zonă specială pentru producătorii locali

Piaţa se adresează atât comerciaţilor en gross, cât şi celor care vând cu amănuntul, existând spaţii dedicate pentru ambele tipuri de vânzători. De asemenea, există o zonă rezervată producătorilor locali, de unde clienţii pot cumpăra legume şi fructe proaspete de sezon. Piaţa oferă comercianţilor oportunitatea de a comercializa produsele agroalimentare în spaţii special amenajate după toate normativele în vigoare. Iar consumatorii locali vor avea un complex agroalimentar modern, de unde pot cumpăra produse proaspete, gustoase şi sănătoase.

Toate spațiile sunt închiriate, dar vor fi construite altele

Cererea pentru închirierea spaţiilor din piaţă a fost foarte mare, acestea fiind deja în totalitate ocupate, ceea ce îi determină pe investitori să ia în calcul extinderea complexului, în următorii dopi ani, pe încă 4 hectare de teren.
Un mare avantaj pentru cumpărătorii care vor să ajungă la această piaţă este faptul că există trei trasee de autobuz care ajung în staţia de la Făcăi, aflată în imediata apropiere a pieţei. Este vorba despre traseul 4, care pleacă de la Piaţa Centrală din Craiova, şi două trasee metropolitane spre Preajba şi spre Malu Mare, care pleacă de pe strada A.I. Cuza.

P.S. Surprize pentru vizitatori la deschiderea pieței, pe 16 decembrie!