Autorităție din Bănie și-au prins urechile în descurcarea situațiilor-cheie din spectrul fenomenelor cu impact social major ale urbei, cum este și Târgul Municipal, din strada Dimitrie Gerota, fosta autobază RAT.
”Desființat”, inițial și oficial – ca să vorbim numai de anul în curs – pe 15 octombrie, talciocul, din care își câștigă existența sute sau chiar mii de romi din Craiova, dar nu numai, a rezistat cu stoicism până astăzi. Între timp, adică de la anunțata, dar nematerializata închidere, până acum, a mai apărut varianta cu mutarea, de la 1 decembrie, într-un spațiu de la Făcăi, însoțită de niște declarații ale reprezentanților primăriei și SC Piețe și Târguri, cum că, gata, de la ”întâi” dispare târgul, fie că oamenii ăia mai au unde să-și vândă marfa, fie că nu!
Firesc, revenind la șocul eliminării unei piețe de vechituri care face parte din viața craiovenilor și nu numai de zeci de ani, am încercat să înțelegem care este soluția, din perspectiva răspunzătorilor orașului. Cu mențiunea că ne referim la comercianții de produse second-hand, pentru că în cazul tranzacțiilor cu legiume și fructe există mai multe variante, inclusiv în piețele autorizate în acest scop, am aflat că, la 1 decembrie, când este preconizată căderea cortinei, nu va exista vreo locație amenajată și autorizată în acest scop.
În plus, duminică, în târg, comercianții își puneau problema ce fac, unde își mai vând marfa de și după Crăciun, pentru că au aflat că, de fapt, pe 24 decembrie 2023 se va pune lacătul pe poartă! Deci nu pe 1 decembrie.
Sursele nouapresa.ro au confirmat că, într-adevăr, închiderea a fost amânată pentru 24 decembrie, ceea ce, însă, este foarte puțin probabil să se și întâmple, atâta vreme cât oamenii ar rămâne fără pâine fix atunci când au mai mare nevoie de ea și cel mai mare vad să o și obțină. Alin Mărăcine, directorul SC Piețe și Târguri Craiova, confirmă doar faptul că ”oamenii insistă, fac presiuni…” și că ”nu s-a luat o decizie”, ceea ce, în traducere, înseamnă că în nici un caz târgul nu va dispărea pe 1 decembrie. Probabil că nici pe 24.
În altă ordine de idei, un muncitor de la viitoarea locație a târgului de mărfuri second-hand, de la Făcăi, ne spunea ieri că, în cea mai optimisă variantă, abia de la 1 ianuarie 2024 obiectivul ar întruni toate condițiile pentru asigurarea unei astfel de activități.