Candidații organizației județene a PSD Dolj la alegerile pentru Parlamentul României și-au depus dosarele de candidatură la sediul Biroului Electoral Județean Dolj. Alături de dosarele de candidat, PSD Dolj a depus și un număr de 55.000 de semnături de susținere.
”Candidații pe care îi propunem sunt, în primul rând, foarte tineri, media de vârstă este de 45 de ani, și în zona eligibilă și per total listă. Avem candidați care sunt la al treilea mandat, care au experiență, pe de altă parte, avem colegi candidați care o să fie la primul mandat. Avem cap de listă pe domnul ministru Adrian Câciu, membru PSD de 3 ani, născut în județul nostru, actualul ministru al Fondurilor Europene, iar la Senat, pe primul loc este Alexandra Presură. În zona eligibilă, așa cum ne gândim noi, 6 deputați și 3 senatori, sunt în total 6 femei si 3 bărbați. Vreau să spun că și lista de candidați am făcut-o pe un criteriu de meritocrație, dintre vicepreședinți și colegii noștri membri de partid, ne-am uitat le rezultatele de la locale și, în funcție de rezultate, așa am făcut lista de propuneri. Sunt oameni care au notorietate națională, dar sunt și oameni care, în localitățile lor, cele de care răspund, sunt cunoscuți de toți oamenii și cred că și asta este o formă de respect pentru cetățenii noștri din județul Dolj, pentru cei din localități respective, să propunem niște candidați care să fie și aleși parlamentari și să fie în contact cu comunitățile lor în acești 4 ani de zile. Le știu problemele, le știu nevoile. Cred că, prin tot ceea ce am făcut în toată această perioadă, investițiile din Dolj sau din Craiova, am demonstrat că ne respectăm alegătorii, de aceea nu vom fi, în niciun caz, în defensivă, în această campanie electorală. Fie că vorbim de drumul expres, de spitalul regional, de sala polivalentă pe care o construiește Consiliul Județean, de centrul vechi, de spitalul municipal, de târgul de Crăciun, de drumuri județene făcute, am demonstrat că această echipă a pus umărul ca, la sfârșitul unui ciclu de 4 ani de zile, să avem rezultate cu care să ne mândrim. Și ne propunem pentru perioada următoare niște obiective majore pe care să le putem vedea implementate: că vorbim de drumul expres sau autostradă până la Filiași, de la Filiași la Târgu Jiu, că vorbim de drum expres Craiova-Râmnicu Vâlcea, că ne
vom lupta să avem un drum expres până la Calafat, în așa fel încât să legăm Craiova de sud, punem Craiova pe hartă nu numai ca centru turistic, ci și ca centru economic, ca un hub în care să se dezvolte și afacerile, iar oamenii să aibă acces la investiții, la locuri de muncă și bunăstare” – a declarat Claudiu Manda, președintelePSD Dolj.
La alegerile din 1 decembrie 2024, PSD Dolj propune o echipă care va avea un singur scop: să sprijine îndeplinirea marilor obiective de dezvoltare a județului. Pe această listă se regăsesc proiecte mari de infrastructură rutieră, de sănătate, de educație și de asigurare a utilităților de apă și gaze naturale. Pentru următorii ani, proiectele de interes național și regional ce vor fi
susținute de parlamentarii PSD Dolj cu prioritate sunt:
1. Drumul expres Craiova-Tg. Jiu
2. Autostrada Filiași – Lugoj
3. Drum de mare viteză Craiova – Calafat
4. Drumuri județene modernizate
5. Spitalul Regional de Urgență Craiova
6. Extinderea Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna
7. Clinica de Oncologie Pediatrică
8. Spitalul de Pediatrie Craiova
9. Proiectele Consiliului Județean Dolj și ale Primăriei Municipiului Craiova pentru școli (reabilitare clădiri, dotare clase, achiziție microbuze școlare, renovare și dotare biblioteci)
10. Magistrala de gaze naturale Segarcea-Calafat
11. Complexul sportiv Tineretului
Printre marile succese ale administrației PSD centrale si județene se regăsesc deja realizarea Drumului expres Craiova-Pitești, extinderea cu un nou terminal a Aeroportului Internațional Craiova, construirea aducțiunii de apă Izvarna Craiova și modernizarea a peste 200 de kilometri de drumuri județene.
Lista candidaților pentru Senatul României:
• Alexandra Presură – economist, membru al Camerei Deputaților din
2016, 40 de ani;
• Alina Elena Tănăsescu – avocat, membru al Camerei Deputaților din
2016, 48 de ani;
• Gheorghița Daniela Barbu – inginer, secretar de stat la Ministerul Muncii
și Solidarității Sociale, fost prefect de Dolj, 55 de ani;
• Radu Marin Traian – inginer, președinte OPSD Dolj, 68 de ani;
• Marin Marian Viorel – economist, consilier județean, 46 de ani;
• Mihaela Bărbieru – profesor universitar, cercetător, 48 de ani.
Lista candidaților pentru Camera Deputaților:
• Adrian Câciu – economist, Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene din România din 2023, 50 de ani;
• Aurora Adela Geamănu – chimist, director ADI EcoDolj, 45 de ani;
• Radu Marinescu – avocat, consilier local Primăria Municipiului Craiova, 51 de ani;
• Eliza Mădălina Peța Ștefănescu – biolog, membru al Camerei Deputaților din 2016, 40 de ani;
• Irina Stoenică – jurist, director ADI Oltenia, 41 de ani;
• Stelian Bărăgan – inginer, secretar de stat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, 44 de ani;
• Ionuț Andrei – medic, președinte TSD Dolj, 33 de ani;
• Mihai Neațu – economist, vicepreședinte Consiliul Județean Dolj, 45 de ani;
• Adinel Ilinca – economist, administrator Fabrica de Avioane, 56 de ani;
• Cosmin Gîdea – inginer, consilier județean, 44 de ani;
• Adrian Cosman – profesor, director SCM Craiova, 47 de ani;
• Mihai Butari – economist, director Salubritate Craiova, 38 de ani;
• Cristian Mitricof – economist, director Sala Polivalentă Craiova, 39 de
ani.
Biroul de presă PSD Dolj