Ancheta Recorder a scos la iveală, în aceste zile, legăturile subterane dintre PSD și firma Nordis – cea mai mare fraudă imobiliară a ultimilor ani din România. Imediat după dezvăluirile presei centrale, deputata PSD de Dolj, Laura Vicol, a demisionat din funcția de președintă a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, jurnaliștii acuzând-o că oferea imunitate legislativă firmei soțului ei.
Afacerile imobiliare marca PSD sunt vizibile și în Craiova. Orașul a devenit un adevărat paradis al afacerilor dubioase. Au fost demolate case de patrimoniu, au fost desființate spații verzi, au fost distruse zone istorice, apar blocuri în curtea altor blocuri. Se construiește haotic, fără niciun plan.
În paralel, firmei care trebuia să realizeze cadastrul verde al Craiovei i-a fost reziliat contractul după ce a făcut publică informația că, în ultimii ani, 30% din spațiul verde al Craiovei a dispărut.
În aceste condiții câteva întrebări necesită răspunsuri din partea conducerii PSD Dolj și PSD Craiova:
De ce a fost trimisă și susținută Laura Vicol să candideze la Dolj în 2020?
Care sunt legăturile dintre cea numită ”avocata interlopilor”, administrația locală PSD și mafia imobiliară?
De ce PSD a refuzat ani la rând să adopte reglementări legislative care să pună ordine în piața imobiliară?
PSD este dator cu răspunsuri la aceste întrebări pentru că oamenii au dreptul să știe cine sunt parlamentarii pe care PSD Dolj îi promovează.
Biroul de presă PNL Dolj