Victima accidentului din Prefectura Dolj va trăi toată viața cu o tijă metalică în braț. Funcționarii – obligați să muncească ore în șir peste program fără apă și mâncare, la pregătirea alegerilor

PSD face presiuni pentru mușamalizarea accidentului de muncă din Prefectura Dolj, din 8 iunie 2024, prezentat în exclusivitate de nouapresa.ro, eveniment în urma căruia o femeie a fost operată de urgență și va trebui să trăiască și cu o tijă metalică în braț.
Surse din MAI spun însă că, în cel mai bun caz pentru conducerea social-democrată a Prefecturii Dolj, ancheta nu va putea fi decât întârziată.
Ceea ce poate fi suficient pentru prefectul PSD Dan Diaconu și compania de vasali să acopere urmele neglijenței în serviciu perpetuată din aprilie până în iunie 2024, la pregătirea alegerilor locale și europarlamentare.
Sursele nouapresa.ro susțin că prefectul adună declarații după declarații de la angajații și așa sub presiune, din care să reiasă că totul a decurs normal.
Chiar și ”Didi” ar fi semnat că a adus personal apă pentru angajații hăituiți în acea perioadă chiar și 20 de ore pe zi.
Și de ar fi adevărat – deși nu e cazul – astfel de declarații nu-l disculpă pe prefect: condițiile de trai – apa și mâncarea – trebuiau ASIGURATE, nu simulate!
Din această perspectivă, acțiunile răspunzătorilor capătă deja și o umbră penală, întucât la dosar s-au strâns deja mai multe informații sub semnătură ale angajaților, care se bat cap în cap, tocmai pentru că sunt falsuri.
Mai rămâne ca acestea să fie și utilizate…
Revenim