Dintr-un anunț – copie fidelă a propagandei comuniste – al PSD Gorj aflăm că ”300 de membri noi, împreună cu întreaga conducere a fostei organizații municipale a PNL” s-au înscris în PSD.
Pesediștii lasă să se înțeleagă că întreaga organizație a PNL – 300 bucăți – a trecut, ”în bloc”, așadar, la PSD, glumă înghițită, de altfel, de majoritatea celor care au dat de anunțul de pe facebook al social-democraților.
În realitate, cei ”300” – dacă or exista – n-au legătură cu PNL Târgu-Jiu, din simplul motiv că organizația n-avea nici jumătate pe atâția membri la momentul la care echipa Marcel Romanescu – Bogdan Bejinaru – primar, respectiv viceprimar – era desființată de PNL, în mai 2023.
În plus, echipa la care chiar foștii șefi ai formațiunii liberale fac referire și care a trecut acum la PSD este fidel reprezentată inclusiv prin imagini postate pe același facebook – în care activiștii pot fi numărați pe degete – cu comentariul de rigoare de la momentul dizolvării: ”Deciziile politice infantile, de conjunctură, ale Cumetriei care conduce acum PNLGorj nu ne pot dezbina! Noi am demonstrat că echipele se consolidează în ani și nu se nasc în urma unui avort spontan cum a fost cel din seara asta. Ne-au dizolvat organizația pentru ca n-am vrut să fim parte a Cumetriei și nu ne-am închinat în fața celor care au impresia că totul se cumpără cu bani. Și-au bătut joc de cea mai puternică organizație a partidului pentru că n-am vrut să aplicăm ”modelul” de politică impus de la Murgești și Rovinari. Rămânem împreună, uniți în jurul principiilor care ne-au ghidat în ultimii ani, indiferent de siglă!” Bogdan Bejinaru