Compania Națională Poșta Română a donat câteva mii de cutii pentru contingentele străine aflate pe teritoriul României. Cutiile conțin cadouri de Crăciun pentru militari, respectiv alimente tradiționale oferite de producători români.
Proiectul aparține Statului Major al Forțelor Terestre Române, cu care Poșta Română a încheiat un parteneriat și are scopul de a „îndulci” șederea militarilor armatelor NATO din bazele militare, pe perioada Sărbătorilor de iarnă. Astfel, în bazele de la Mihail Kogălniceanu, Cincu, Caracal și Craiova, aceștia au putut degusta produse tradiționale românești și, la rândul lor, au oferit, prin Poșta Română, cărți poștale cu mesaje care au plecat spre toate colțurile lumii – daruri de suflet familiilor aflate departe. Special pentru
aceste acțiuni, Poșta Română a amplasat, în fiecare bază militară, câte o cutie poștală unde soldații au putut trimite, gratuit, acasă, cărți poștale dedicate evenimentului. „Compania Poșta Română și eu, personal, apreciem enorm întreaga muncă pe care o depuneți și ne putem imagina cât de greu vă este să stați departe de familii atât de mult timp, nu doar de Crăciun și de sărbători, ci în general. Faptul că sunteți prezenți în România, ne dă încrederea că avem alături de noi partenerii potriviți, pe care ne putem baza. Iar Poșta Română dovedește, încă o dată, rolul său de partener strategic al Statului Român”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, aflat în mijlocul militarilor NATO de la Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, din Craiova. „Am o familie, în Franța, care mă așteaptă. Pentru mine, este prima dată când sunt plecată, însă, aici avem un grup extraordinar, pe care l-am putea numi familie. Nu suntem niciodată singuri. Iar evenimentul de astăzi ne-a apropiat și mai mult”, a spus locotenentul Morgane, din Forțele Armate Franceze, aflată la Cincu. „Vă mulțumesc dumneavoastră, extraordinarilor noștri aliați și parteneri, pentru că ne-ați făcut să ne simțim ca acasă, fiind atât de departe de familiile noastre, de Crăciun. Privind la legăturile pe care le-am realizat în ultimele luni, acesta este un alt semn al prieteniei și al parteneriatului nostru. Sperăm că vom mai avea astfel de evenimente”, a declarat colonelul Rick Turner, US Army, Director of Operations Plans and Strategy for 101 st Airborne Division, aflat la Mihail Kogălniceanu. Participarea la acest proiect închide un an plin de acțiuni umanitare, pe care Poșta Română le-a susținut încă din luna februarie, de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina.
Compartiment Comunicare