Un asistent de la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Municipal Filantropia, din Craiova, a încercat să se sinucidă în urmă cu câteva zile în pădurea de la Bucovăț, injectându-și printr-o branulă un sedativ foarte puternic, Fentanil, utilizat doar în regim special. Omul s-a filmat în timpul acțiunii și a transmis mesajul, acesta ajungând în final la soția sa, care a alertat serviciul 112, asistentul fiind transportat la Spitalul de Urgență Craiova, unde se află sub observație.
În cauză s-au sesizat procurorii, pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului, mai ales că medicamentul a ieșit, cel mai probabil, din spitalul unde asistentul lucrează, condus, pe mai toate palierele, de medici angajați sub oblăduirea directă a tartorilor Primăriei Craiova, în subordinea căreia se află unitatea spitalicească.
Revenim